Președintele Vietnamului, Tran Dai Quang, şi preşedintele SUA, Donald Trump au anunţat duminică, la Hanoi, că vor aprofunda cooperarea bilaterală în domeniul comercial și de securitate.
Potrivit declarației comune, cei doi șefi de stat au discutat pe teme privind menținerea păcii, stabilității și dezvoltării în regiunea Oceanelor Indian şi Pacific. Cele două părți au mai anunțat consolidarea actualelor mecanisme de colaborare, promovarea contactelor la nivel înalt și a schimburilor de vizite. De asemenea, au consimțit să aprofundeze relații comerciale și investiționale bilaterale, semnând un acord de cooperare în valoare de 12 miliarde USD.
Tran Dai Quang şi Donald Trump au mai subliniat că vor lărgi cooperarea în domeniul securității și informaticii, intensificând schimbul de informații și exerciții comune în domeniile cu preocupare comună.