Ministrul Afacerilor Externe al Chinei, Wang Yi, a prezentat, în 21 septembrie, un discurs la dezbaterile generale din cadrul celei de-a 72-a Adunări Generale a ONU.
Wang Yi a declarat că ONU a adus contribuții remarcabile la cauza păcii și dezvoltării omenirii, dar idealul în care toată lumea se bucură de pace, dezvoltare și demnitate încă nu este realizat. Președintele Chinei, Xi Jinping, a îndemnat cu doi ani în urmă, în timpul dezbaterilor generale ale Adunării Generale a ONU, la "constituirea relațiilor internaționale de tip nou având ca nucleu cooperarea și beneficiile comune, pentru crearea unei comunități umane cu destin comun". Iată o concepție importantă inițiată de președintele Xi și, totodată, un proiect lansat de China privind orientarea omenirii.
Wang Yi a arătat că lumea întâmpină oportunități nemaiîntâlnite în a aspira la o mai mare dezvoltare și prosperitate, dar și provocări nemaipomenite în realizarea unei păci durabile și dezvoltări eterne. Spiritul ONU este nevoit să fie "preluat și dezvoltat", iar activitățile ONU să "intre pe o nouă etapă". ONU trebuie să promoveze conviețuirea în pace și armonie a popoarelor lumii, să promoveze materializarea agendei de dezvoltare sustenabilă 2030, să promoveze democratizarea, legiferarea și raționalizarea relațiilor internaționale, precum și coexistența, însușirea reciprocă și dezvoltarea comună a diferitelor civilizații, culturi și țări.
Wang Yi a expus poziția și propunerile Chinei în problemele legate de situația Peninsulei Coreene, criza siriană, problema palestiniană, lupta antiteroristă, schimbările climatice, problema refugiaților, gestionarea la nivel mondial și globalizare. El a subliniat că statul chinez este în permanentă forță pentru pace.
Progresele Chinei vor aduce lumii și mai mari dividende în pace, dezvoltare și gestionare. China acționează cu consecvență pentru integrarea visului său în visul comun al popoarelor lumii, pentru a sprijini cu dezvoltarea sa proprie, dezvoltarea comună a statelor lumii, a mai declarat șeful diplomației chineze.