Prima ediţie a Forumului China-Ţările din Europa Centrală şi de Est (ECE) în domeniul patrimoniului cultural are loc luni şi marţi, la Belgrad, capitala Serbiei.
Directorul general al Administrației de Stat pentru Patrimoniu Cultural din China, Liu Yuzhu, a afirmat la ceremonia de inaugurare că evenimentul reprezintă o măsură pragmatică de materializare a "Programului de cooperare China-ECE de la Riga", fiind totodată o platformă de dialog în domeniul schimburilor cultruale. Cooperarea în domeniul patrimoniului cultural constituie o importantă componentă a colaborării dintre China şi ECE. Actualul forum va deschide, în mod sigur, o cale nouă pentru schimburile culturale dintre China şi ECE, a arătat oficialul chinez.
Forumul China-ECE în domeniul patrimoniului cultural este organizat sub egida Administrației de Stat pentru Patrimoniu Cultural din China şi a Ministerului sârb pentru Cultură şi Presă, conform consensurilor relevante stabilite în "Programul de cooperare China-ECE de la Riga". 60 de oficiali şi experţi chinezi şi centro-est-europeni au participat la eveniment, desfăşurând o discuţie privind cooperarea în domeniul patrimoniului cultural, administraţiei patrimoniului cultural mondial şi măsurilor noi de protejare a patrimoniului cultural etc.