Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Xi Jinping şi soţia sa au participat la dineul organizat de soţii Trump
2017-04-07 19:37:39 cri-1

Preşedintele Chinei Xi Jinping şi soţia sa Peng Liyuan, aflaţi în Statele Unite ale Americii pentru o vizită de stat, au participat joi seară la dineul organizat de preşedintele Donald Trump şi soţia sa Melania Trump, la Mar-a-Lago din Statul Florida.

Cei doi şefi de stat au rostit discursuri în cadrul dineului. Xi a arătat că a avut o convorbire eficientă cu omologul american şi au ajuns la consensuri importante privind dezvoltarea relaţiilor bilaterale chino-americane. China doreşte să extindă, în temeiul respectului reciproc şi a beneficiilor comune, colaborări pragmatice cu SUA în domeniul investiţional, comercial, securitate diplomatică, aplicarea legilor şi schimburi culturale, susţinând rezolvarea divergenţelor şi problemelor sensibile pe cale constructivă.

La rândul său, Donald Trump a apreciat rezultatele obţinute în procesul de dezvoltare a Chinei sub conducerea preşedintelui Xi, care este respectat la nivel mondial. Acesta a exprimat dorinţa de a derula cooperări cu omologul său, aşteptând negocierile aprofundate din ziua următoare în privinţa problemelor de interes comun.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China