Poeții contemporani chinezi, Xi Chuan și Lan Lan, au susţinut schimburi de opinii cu scriitori români privind resursele istorice și creația poeziei contemporane, încheind cele 30 de evenimente culturale organizate de delegația chineză în cadrul târgului.
Decanul Facultății de Litere a Universității București, directorul român al Institutului Confucius Bucureşti, Prof. Univ. Dr. Luminiţa Balan, a declarat că participarea multor scriitori și poeți chinezi la târgul GAUDEAMUS din acest an a avut un rol important în promovarea schimburilor literale între România și China, tot mai mulți editori români fiind interesați de piața chineză. Mai mult, se aşteaptă ca în viitor tot mai multe opere chinezești să fie prezentate cititorilor români.
China a participat în premieră în calitate de invitată de onoare la Târgul Internațional GAUDEAMUS, unde a prezentat aproximativ 2.000 de titluri, cu un total de 3.000 de examplare. Delegația chineză a fost alcătuită din peste 100 de editori, din peste 50 de mari edituri.
Târgul Internaţional GAUDEAMUS a fost înființat în 1994 de Radio România, fiind organizat anual. Acesta este cel mai mare târg de profil din România, având o mare influenţă în Europa Centrală și de Est.
Ediţia din acest an s-a defăşurat pe o suprafață totală de 14.000 metri pătrați, peste 3.000 de editori din România și țările ECE prezentând oferta de carte.