În declarație se arată că agreat înființarea unui sistem de dialog pe termen lung, intensificarea colaborărilor și schimburilor în domeniiul turismului, comerțului, investițiilor, protecției mediului și construcției de infrastructură.
Directorul Comitetului Permanent al Adunării Reprezentanților Poporului din Beijing, Du Deyin, a declarat că forumul reprezintă o importantă platformă de colaborare în formatul "16+1". Acesta a propus valorificarea potențialului de colaborare între capitale țărilor ECE şi China, stimularea canalelor de promovare a informațiilor între departamentele guvernamentale și companii.
În cadrul forumului, reprezentanţii Beijingului a derulat negocieri cu diferiţi reprezentanţi de capitale din țările ECE, semnând acorduri de colaborare privind investițiile și protecţia mediului.
La eveniment au participat reprezentanții celor 16 capitale central-est europene, reprezentantul special al Chinei pentru afacerile cu ECE, Huo Yuzhen, dar ambasadorul Chinei de la Sofia.