Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Asiatică pentru Investiţii în Infrastructură (BAII) pot contribui la succesul proiectului noului Drum al Mătăsii şi Summitului China-UE programat în luna iulie, a declarat luni, Werner Hoyer, preşedintele Băncii Europene de Investiţii.
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute, la Beijing, după întâlnirea avută cu Jin Liqun, preşedintele BAII, Hoyer a arătat că cele două instituţii bancare au decis să asume un proiect cadru de cooperare şi să extindă oportunităţile de investiţii comune. „Nici BEI, nici BAII, nici Banca Mondială, nu sunt capabile să asume rolul de unic jucător pe piaţă. De aceea, cred că filozofiile BEI şi BAII sunt similare, existând condiţii de cooperare". Una dintre ţintele posibile de cooperare BEI-BAII identificată de Hoyer ar putea fi India, dar se poate avea în vedere întreaga zonă a Asiei Centrale şi până în Turcia, existând un spaţiu amplu de acţiune pentru proiecte investiţionale comune.
Proiectul cadru de cooperare prevede de asemenea extinderea cooperărilor bilaterale, pentru a sprijini investiţiile în proiecte strategice, identificarea de finanţări pentru proiecte comune şi intensificarea parteneriatelor în ţările în care ambele instituţii sunt active.
Arătând că partea europeană este extrem de interesată să susţină proiecte cu aplicabilitate în zona de mediu şi contracarării schimbării climatice, Werner Hoyer a susţinut că investiţiile de mediu sunt un proiect de succes în parteneriatele UE-China, dând ca exemplu proiectul aflat în derulare la Hohot, provincia chineză Mongolia Interioară, unde sunt realizate reîmpăduriri şi o reconversie economică, de la o bază de exploatare carboniferă, la o bază de resurse de gaze.
„Avem un mandat special în abordările bilaterale privind problemele de mediu, pentru că se ştie că efectele schimbărilor climatice nu au graniţe, la fel cum se ştie că eforturile Chinei vor aduce rezultate pentru întreaga lume", a susţinut Hoyer.
BEI şi ABII au stabilit un program de cooperare privind schimbul de expertiză tehnică şi financiară, noul proiect cadru de cooperare semnat la Beijing urmând să conducă la o simplificare a procedurilor de finanţare în comun a proiectelor. De asemenea, documentul prevede instituirea unui dialog periodic între cele două instituţii.
Alături de o parte din conducerea Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer a efectuat o vizită oficială de cinci zile în China, scopul principal fiind consolidarea parteneriatului cu China privind combaterea schimbărilor climatice şi a cooperării cu Banca Asiatică pentru Investiţii în Infrastructură.