Forumul de Cooperare în Arte China - CEEC 2016 a fost deschis, luni, la Beijing, în Parcul Expoziţional al Grădinilor, situat pe malul vestic al râului Yongding, în districtul Fengtai. Scopul evenimentului este de a transmite spiritul Liniilor directoare pentru Cooperarea dintre China şi Ţările Europei Centrale şi de Est de la Suzhou şi Declaraţia privind cooperarea culturală dintre China şi Ţările Europei Centrale şi de Est de la Sofia, documente majore care prin natura şi conţinutul lor obligă părţile la angajamente culturale, schimburi şi proiecte culturale bilaterale. Aproape 300 de persoane au fost invitate la acest festival al artelor, care va dura cinci zile, inclusiv artişti proeminenţi şi reprezentanţi ai instituţiilor artistice şi diplomatice din China şi 16 ţări din Europa Centrală şi de Est – Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia.
România este reprezentată la Forumul de Cooperare în Arte China - CEEC 2016 de la Beijing de directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca" din Sibiu şi directorul Festivalului Internaţional de Teatru din Sibiu, Constantin Chiriac, preşedintele Festivalului Sonoro, Răzvan Popovici, directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret din Târgu-Mureş, Gabriel Cadariu şi secretar general adjunct al Institutului Cultural Român, Cristina Liberis.
"Cooperarea dintre instituţiile noastre artistice este o parte importantă a schimburilor culturale dintre China şi CEEC. Evoluţiile actuale din domeniile muzică, dans, teatru, teatru pentru copii şi arte plastice vor fi discutate în cadrul acestui forum şi vor fi explorate noi căi viitoare de colaborare. Eu cred că acest eveniment va servi la întărirea legăturilor dintre noi şi ne va ajuta să realizăm întregul potenţial al schimburilor culturale. Acest forum este o platformă în care experţii fiecărei naţiuni îşi pot exprima liber gândurile. Eu cred că experienţa dumneavoastră bogată, observaţiile acute şi viziunile provocatoare ne vor lumina şi ne vor stimula inspiraţia şi entuziasmul pentru noi proiecte de colaborare", a spus viceministrul Culturii din China, Ding Wei, la ceremonia de deschidere a evenimentului.
Pe parcursul forumului, participanţii vor vizita instituţiile de arte majore de la Beijing, unde vor discuta despre schimbul de spectacole şi expoziţii şi vor descoperi moştenirea culturală bogată a Chinei. Viziunea evenimentului este de a stabili o reţea durabilă între organizaţiile de artă şi între artişti din China şi CEEC, accentual fiind pus pe discutarea Stagiunii Culturale 2017 China - CEEC prin explorarea potenţialului de proiecte creative şi viabile.
Parcul Expoziţional al Grădinilor, locul unde se desfăşoară acest festival al artelor, se întinde pe o suprafaţă de 513 hectare, bogată în resurse ecologice de mediu, istorice şi culturale.