În 2009, imediat după ce Barac Obama a preluat funcţia de preşedinte al SUA, Secretarul de stat Hillary Clinton şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, au apăsat împreună, în cadrul unei conferinţei de presă, "un buton de resetare", declarând dezgheţarea relaţiilor ruso-americane. Ulterior, dezvoltarea relaţiilor bilaterale a obţinut unele progrese, inclusiv semnarea tratatului privind dezarmarea nucleară.
În ultimii ani, însă, Federaţia Rusă şi Statele Unite ale Americii au înregistrat divergenţe tot mai mari, în diverse probleme, inclusiv cu privire la amplasarea sistemului antirachetă din Europa, extinderea NATO spre Est şi drepturile omului. Din anul 2014, influenţate de criza ucrainiană, tensiunile dintre cele două ţări sunt tot mai evidente, nivelul relaţiilor bilaterale ajungând la un nivel minim, după Războiul Rece.
Dmitri Medvedev a mai arătat că situaţia relaţiilor ruso-americane din prezent este şi mai defavorabilă, în comparaţie cu perioada de dinaintea anului 2009. O nouă resetare va fi în favoarea Rusiei, Statelor Unite şi a Europei, însă aceasta necesită o nouă bază de abordare a realităţii a susţinut liderul rus.