După datele statistice furnizate de către Direcţia Generală a Vămilor, comerţul exterior chinez, din primele 11 luni ale anului 2015, a atins 22.080 de miliarde de yuani, circa 3.096 de miliarde de euro, o scădere de 7,8% comparativ cu perioada similară a anului 2014. Iar exporturile din noiembrie 2015 au scăzut pentru a cincea lună consecutivă, reducându-se cu 3,7% faţă de noiembrie 2014.
Făcând faţă acestei situaţii grele, Consiliul de Stat al Chinei a organizat, recent, o conferinţă care să examineze deschiderea unei noi serii de zone experimentare de comerţ electronic transnaţional. La 7 ianuarie, printr-un act emis tot de către Consiliu, a fost menţionată impulsionarea dezvoltării comerţului de frontieră în timpul aplicării proiectului strategic "O centură, un drum".
Comentariul subliniază însă că în momentul de faţă lipsesc un număr mare de mărci chinezeşti competitive pe piaţa internaţională. În ultimii peste 30 de ani, în industria manufacturieră chineză, preţul mic reprezenta întotdeauna una din cele mai importante avantaje ale mărfurilor chineze exportate. În contextul concurenţei aprige din lume, calitatea şi serviciul au devenit din ce în ce mai importante. Concomitent cu întărirea inovaţiei tehnologice şi a proiectării, trebuie acordată mai multă atenţie protecţiei dreptului de proprietate intelectuală şi supravegherii calităţii de către departamente guvernamentale.
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a remarcat în vizita sa recentă la Chongqing, că aprovizionarea cu produse de calitate constituie cea mai bună metodă pentru a ieşi din impasul creşterii economice din China, s-a adaugat în comentariu.