Afectată de creşterea lentă, de inflaţia scăzută, de rata dobânzilor mici şi de datoriile mari, în anul 2015 creşterea economiei globale evoluat oscilant. Raportul estimează că ratele de creştere a economiei mondiale în perioada 2015 - 2017 vor fi de 3% (2015), 3,24% (2016) şi 3,43% (2017).
Documentul mai arată că nivelul de creştere a economiei chineze a încetinit în anul 2015, însă a fost menţinut un ritm de creştere stabil şi relativ ridicat.
Progresele economice obţinute de China au fost caracterizate sub cinci aspecte: Transformarea structurii industriale, de la dominarea industriei tradiţionale, la cea a sectorului de servicii; Îmbunătăţirea contină a structurii cererii interne, consumul devenind un factor stabilizator de creştere economică; Dezvoltarea sectoarelor high-tech a fost mai rapidă în cadrul industriei globale, rolul şi efectul economisirii energiei şi invovaţiei fiind evidente în promovarea creşterii economice; Optimizarea structurală a absorbţiei de investiţii străine; Buna performanţă a ocupării forţei de muncă şi creşterea rapidă a veniturilor disponibile pe cap de locuitor.