Noul guvern grec va aplica prompt şi complet a treia rundă de acorduri de sprijin semnate cu creditorii internaţionali, adoptând totodată măsurile pentru amortizarea impactului produs de politicile de austeritate, a declarat, luni, premierul elen, Alexis Tsipras.
Acesta a arătat, în cadrul discursului său rostit în faţa parlamentului grec, referitor la măsurile din următorii patru ani pe care le vor adopta noul guvern, că obiectivele prioritare constau în stabilizarea economiei şi redresarea acesteia, în căutarea metodelor de reducere în mare măsură a datoriilor, în reforma gestiunii instituţiilor publice, în combaterea corupţiei şi a birocratismului. Noile acorduri de sprijin au oferit anumită libertate Greciei pentru recuperarea economică.
Guvernul grec munceşte, în momentul de faţă, pentru a obţine, în următoarele câteva săptămâni, aprecierea pozitivă din partea creditorilor privind aplicarea acordurilor, în vederea creării condiţiilor pentru investiţiile în sistemul bancar şi pentru dezbaterea în jurul temei de reducere a datoriilor, până la finalul anului curent. După prima rundă de evaluare, guvernul de la Atena va adopta măsurile de atragere a investiţiilor străine pentru îmbunătăţirea competitivităţii şi inovarea modului de creştere, a mai precizat Tsipras.


][











