Preşedintele american, Barack Obama şi omologul rus, Vladimir Putin au avut o convorbire, luni, la sediul ONU din New York. Aceasta a fost prima întrevedere dintre cei doi în ultimul an.
Potrivit unei surse anonime, şefii de stat american şi rus au avut un schimb de opinii despre criza din Ucraina şi problema Siriei. Convorbirea a durat aproximativ o oră şi jumătate şi s-a încheiat cu rezultate bune. Obama a reafirmat poziţia autorităţilor de la Washington în problema Ucrainei, susţinând suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, considerând că în următoarele câteva luni vor fi condiţii favorabile aplicării acordului de pace de la Minsk.
Există divergenţe fundamentale între cei doi lideri faţă de regimul condus de preşedintele Siriei, Bashar al-Assad. Însă, după convorbire, Washingtonul a reuşit să cunoască mai bine obiectivul acţiunilor militare efectuate, recent, de Moscova în Siria. Obama şi Putin au convenit să păstreze comunicarea dintre armatele americane şi ruse, pentru prevenirea conflictelor militare în zonă.