Un editorial intitulat "Întărirea încrederii în sine şi construirea unui Tibet frumos - sărbătorirea împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea Regiunii Autonome Tibet" va fi dat publicităţii, marţi, în ziarul Renminribao.
În articol se menţionează că în cei 50 de ani de la înfiinţarea Regiunii Autonome Tibet s-au consolidat în această regiune unitatea etnică şi armonia socială. S-au înregistrat mari progrese în domeniul socio-economic. Schimbările uriaşe petrecute în jumătate de secol, în Tibet, demonstrează superioritatea sistemului socialist şi faptul că autonomia etnică regională reprezintă calea corectă urmată de China pentru rezolvarea problemelor inter-etnice.
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a subliniat recent într-un discurs principiile importante ale activităţilor de construire a unui Tibet mai frumos, adică administrarea afacerilor legate de Tibet pe baza legilor, dezvoltarea Tibetului prin îmbogăţirea locuitorilor tibetani, construirea Tibetului pe termen lung, unirea voinţelor tuturor locuitorilor tibetani şi consolidarea bazei de construire a Tibetului, se sublinează în editorial.