Prima librărie cu cărţi chinezeşti de pe continentul african a fost deschisă, recent, la Johannesburg, în Africa de Sud.
Librăria aparţine Grupului Xinzhi din China, care, începând din anul 2011, a deschis şapte librării în străinătate, în Cambodgia, Laos, Malaiezia, Bangladesh, Sri Lanka, Thailanda şi Nepal.
Librăria din Johannesburg are o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi şi oferă peste 20.000 de titluri din domeniul învăţământului, literaturii, artei, ştiinţelor şi tehnologiei. De asemenea, oferă cărţi pentru copii şi produse audio-vizuale.