Ceremonia de deschidere a celei de-a 7-a runde de dialog strategic şi economic chino-american şi a celei de-a 6-a runde de consultări la nivel înalt privind schimburile cultural-umanitare între cele două ţări a avut loc, marţi, la Washington. La eveniment au participat reprezentantul special al preşedintelui Chinei, Xi Jinping, vicepremierul Liu Yandong, vicepremierul Wang Yang şi consilierul de stat Yang Jiechi, alături de reprezentantul special al preşedintelui american, Barack Obama, secretarul de stat american John Kerry şi ministrul de Finanţe Jacob Lew, fiecare luând cuvântul. La deschidere a asistat şi vicepreşedintele american, Joseph Biden care a rostit un discurs.
La ceremonie, Liu Yandong a declarat că organizarea, pentru prima dată, în mod simultan, a dialogului strategic şi economic chino-american şi a consultărilor la nivel înalt privind schimburile cultural-umanitare are o semnificaţie deosebită. În faţa configuraţiei schimbătoare şi complicate a situaţiei globale, cele două părţi trebuie să coopereze, domeniile fiind extrem de largi.
Wang Yang a afirmat, în discursul său, că formarea unei platforme de dialog multilateral şi la nivel înalt întruchipează intrarea într-o etapă de maturitate a relaţiilor dintre cele două mari puteri. Yang Jiechi a precizat, cu acest prilej, că China susţine drumul de dezvoltare paşnică şi speră ca toate ţările lumii să urmărească aceeaşi cale de dezvoltare.
La rândul său, Joseph Biden a arătat, în discursul său, că aşa cum a spus preşedintele Xi Jinping, relaţiile chino-americane trebuie menţinute la un nivel mai ridicat. Astăzi, ne-am adunat aici, pentru a privi în perspectivă. China a obţinut realizări uriaşe. Creşterea economiei Chinei şi prosperitatea culturală crează oportunităţi importante dezvoltării Asiei şi lumii. China trebuie să joace un rol tot mai mare în problemele internaţionale şi regionale, precum cele nucleare coreene şi iraniene, schimbările climatice, combaterea Ebola, lupta antiteroristă, misiunile de menţinere a păcii desfăşurate de ONU, etc.