Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Evoluţia comerţului exterior al Chinei
2015-06-19 15:28:58 cri-1
Situaţia comerţului exterior al Chinei este aşteptată să se îmbunătăţească în a doua jumătate a acestui an. Pentru aceasta, trebuie să fie adoptate o serie de măsuri în vederea realizării obiectivului stabilit privind creşterea comerţului exterior pe întregul an, a declarat Shen Danyang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Comerţului.

Potrivit oficialului chinez, situaţia comerţului exterior, în acest an, a fost relativ bună. În privinţa exportului, scăderea continuă a cererii externe, diminuarea avantajelor concurenţiale tradiţionale şi devalorizarea considerabilă a monedelor din ţările principalelor pieţe, reprezintă cele mai mari trei presiuni la adresa creşterii constante a exportului chinez.

Statisticile arată că, în luna mai, exportul Chinei către SUA a înregistrat o creştere cu 7,8%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, însă exportul în UE, Japonia şi Coreea de Sud au înregistrat scăderi. Ministerul Comerţului este angajat în elaborarea, împreună cu alte departamente, a noilor măsuri de promovare a comerţului exterior.

În ceea ce priveşte balanţa favorabilă a comerţului exterior, Shen Danyang a subliniat că statul chinez nu a intenţionat să înregistreze un excedent comercial, principalele cauze ale creşterii relativ rapide a balanţei pozitive fiind scăderea preţurilor la principalele produse pe piaţa internaţională şi descreşterea importului generată de o slăbire a cererii interne. În cazul în care preţurile principalelor produse se vor schimba în a doua jumătate a anului, iar măsurile de promovare a importului vor fi aplicate eficient, rata de creştere a excedentului comercial al Chinei va cunoaşte, cu certitudine, o încetinire.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China