Departamentul pentru MERS al Ministerului sud-coreean al Sănătăţii, Bunăstării şi Afacerilor Familiale a raportat, joi, că până în dimineaţa zilei de 18 iunie, numărul persoanelor îmbolnăvite cu MERS a crescut la 165, numărul deceselor a ajuns la 23, iar numărul pacienţilor vindecaţi totalizează 24.
Potrivit Agenţiei Asociaţiei de Presă din Coreea de Sud, dintre cele trei noi cazuri confirmate, două persoane sunt asistente medicale. Până în prezent, personalul medical infectat a crescut la 16, dintre care cinci sunt medici şi 11 asistente.
De asemenea, s-au înregistrat trei noi decese, care aveau o vârstă înaintată sau sufereau de diferite boli înainte de a fi infectaţi cu MERS. În prezent, numărul deceselor totalizează 23, iar rata de mortalitate a ajuns la 13,9%.
Potrivit statisticilor publicate, joi, de Radio Sud-Coreean Internaţional, în data de 17 iunie, 992 de persoane au intrat în carantină, iar o zi mai târziu 221 de persoane. Numărul total al persoanelor în carantină atinge cifra de 6.729.