Adjunctul purtătorului de cuvânt al secretarului general al ONU, Farhan Haq, a afirmat că fondurile băneşti vor fi folosite, în următoarele trei luni, pentru construirea adăposturilor temporare destinate unui număr de 500 mii de sinistraţi, care dorm în prezent în aer liber. O altă destinaţie a fondurilor este asigurarea cu apă şi echipamente pentru 4,2 milioane de persoane şi asigurarea cu alimente pentru 1,4 milioane de persoane.
Potrivit informaţiilor oferite de Ministerul nepalez de Interne, cutremurul a cauzat 4.768 de morţi şi 9.600 de răniţi.