Cu ocazia Zilei Mondiale a Pământului, pe 22 aprilie, oameni de ştiinţă din mai multe ţări au dat, la Londra, o declaraţie comună în care solicită liderilor mondiali să acţioneze categoric în scopul de a netezi drumul spre atingerea unui nou acord la Reuniunea de la Paris, consacrată schimbării climatului.
În declaraţie sunt date avertizări cu privire la nivelul schimbării climatice, care se apropie deja de punctul critic. Odată cu depăşirea punctului critic, sistemul ecologic de pe Pământ nu va mai reveni la un nivel normal.
Opt propuneri privind eventualul nou acord sunt date în declaraţie. Prima propunere subliniază încă o dată urgenţa luării unor măsuri pentru reducerea nivelului temperaturii pe glob pentru a se ajunge la nivelul cu mai puţin de 2 grade Celsius mai înalt decât temperatura dinaintea revoluţiei industriale din 1750. Alte propuneri se referă la cotele emisiilor de dioxid de carbon, tehnologiile energetice cu emisii scăzute de carbon, utilizarea durabilă a terenurilor, protecţia sistemului ecologic.