Cea de-a 16-a conferinţă mondială pe tema consumului de tutun şi a efectelor acestuia asupra sănătăţii a început, marţi, la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite. Tema principală a evenimentului este „Tutunul şi bolile netransmisibile". Participanţii discută despre legătura directă dintre consumul de tutun şi bolile cardiovasculare şi alte boli netransmisibile, precum şi riscurile acestuia asupra sănătăţii.
La conferinţă participă secretarul general al OMS, Margaret Chan, ministrul Sănătăţii din Africa de Sud, Aaron Motsoaledi şi oficiali din alte ţări.