Preşedintele american, Barack Obama, a solicitat luni impunerea de sancţiuni mai multor oficiali venezueleni, ca răspuns la sancţiunile adoptate recent de Venezuela împotriva Statelor Unite ale Americii. Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a declarat luna trecută, că va lua o serie de măsuri precum limitarea numărului şi acţiunilor diplomaţilor americani din Venezuela, interzicerea intrării în ţară a unor politicieni americani, ca reacţie la intervenţia SUA în afacerile interne ale Venezuelei.
În ultimele luni, relaţiile dintre cele două ţări au fost încordate. Preşedintele Obama a semnat, în decembrie 2014, un proiect de lege privind impunerea de sancţiuni la aproape 50 de oficiali venezueleni, sub pretextul că acţiunile lor în potolirea protestelor antiguvernamentale care au durat câteva luni au „încălcat drepturile omului".