Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Preşedintele României speră să aprofundeze cooperarea prietenească româno-chineză
2015-01-30 19:41:01 cri-1

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a arătat joi, cu prilejul primirii scrisorii de acreditare de la noul ambasador al Chinei în România, Xu Feihong, că continuarea aprofundării relaţiilor de cooperare prietenească corespunde intereselor comune ale celor două ţări şi popoare.

România preţuieşte marile obiective de cooperare cu China şi doreşte să depună eforturi comune alături de China pentru a promova obţinerea de noi realizări pragmatice în toate domeniile şi dezvoltarea necontenită a relaţiilor de parteneriat strategic româno-chineze, a mai subliniat Klaus Iohannis.

La rândul său, Xu Feihong a transmis mai întâi salutările sincere din partea preşedintelui chinez Xi Jinping. El a arătat că între China şi România există o prietenie tradiţională. Relaţiile bilaterale au făcut mari progrese în ultimii ani, datorită atenţiei comune acordate de liderii celor două ţări. Contactele la nivel înalt au fost frecvente, cooperările în domeniile economic, comercial şi cultural s-au aprofundat continuu şi prietenia între cele două popoare s-a adâncit tot mai mult. Guvernul chinez acordă o mare atenţie dezvoltării relaţiilor cu România. În noua sa misiune ca ambasador al Chinei în România, Xu Feihong a precizat că doreşte ca în mandatul său să aibă o colaborare strânsă cu toate departamentele guvernamentale din România, pentru a promova pe o nouă treaptă de dezvoltare relaţiile bilaterale.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China