Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Summit-ul CHINA - ECE 2014, oportunitate pentru promovarea cooperărilor economice
2014-12-16 10:48:30 cri-1

Capitolul dedicat României, în cadrul broşurii oficiale a evenimentului, alături de declaraţia premierului Victor Ponta, este intitulat "Tânără, dar stabilă democraţie, cu o economie în creştere".

În mesajul transmis participanţilor la cel de-al treilea summit la nivel de Prim-miniştri din China şi Europa Centrală şi de Est, prim-ministrul R.P. Chineze, Li Keqiang (foto), arată că de la iniţierea formatului China-ECE a fost înregistrată o dezvoltare a schimburilor şi cooperărilor, precum şi o aprofundare a prieteniei tradiţionale dintre China şi cele 16 ţări.

"Ca un model de cooperare, liniile directoare de la Bucureşti, lansate cu un an în urmă, identifică trei principii majore şi şase domenii prioritare de cooperare între China şi ECE. Pe parcursul anului trecut, am implementat liniile directoare reale, a fost transformat planul în realitate, şi a fost asigurat un număr mare de proiecte de cooperare. Un număr de 69 de iniţiative de cooperare în valoare totală de două miliarde USD au fost prezentate în timpul celei de a doua reuniuni a liderilor locali" , se arată în mesajul premierului Li Keqiang.

Potrivit liderului de la Beijing, Banca Populară Chineză şi băncile din Europa Centrală şi de Est au convenit asupra unui acord de investiţii două miliarde USD în piaţa obligaţiunilor inter-bancare. Cooperarea privind energia nucleară a făcut progres, iar China a semnat acorduri de cooperare privind controlul de calitate, cu un număr de state din ECE. "Investiţiile companiilor chineze în ECE depăşesc, acum, 5 miliarde USD. Fondul de Investiţii pentru Cooperare China-ECE, lansat în urmă cu mai puţin de un an, este de aşteptat să asigure investiţii în valoare de 200 milioane USD, înainte de sfârşitul anului", se mai arată în mesajul premierului chinez.

Sursa: Agenţia de presă Tanjung-Serbia


1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China