În primele trei trimestre ale acestui an, volumul importurilor şi exporturilor din Tibet a înregistrat o scădere semnificativă ca urmare a faptului că guvernul Regiunii Autonome Tibet a adoptat măsuri de marco-control destinate creşterii considerabile a comerţului extorior tibetan.
În acelaşi timp, pe teritoriul Nepalului, cel mai mare partener comercial al Tibetului, accesul în Tatopani au fost blocat din cauza alunecărilor de teren, fapt care diminuat schimburile comerciale dintre cele două părţi.
Secţiunea prelungită a liniei ferate Qinghai - Tibet, între Lhasa şi Shigatse, a fost dată în exploatare. De asemenea, Portul Jilong, cel mai mare port comercial în relaţia cu Nepalul, va fi redeschis. Proiectul privind a doua linie ferate Sichuan-Tibet a fost aprobat. Tibetul a propus, anul acesta, aplicarea unei economii deschise, fapt care va asigura comerţului exterior tibetan un mare potenţialde creştere.