Declaraţia Comună Chino-Americană privind Schimbările Climatice a fost dată publicităţii, miercuri, la Beijing. Cele două părţi au exprimat dorinţa de desfăşurare a cooperării în domeniul energiei curate şi în cel al protecţiei mediului.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a făcut o declaraţie, în aceeaşi zi, apreciind cooperarea chino-americană drept o mare contribuţie la încheierea unor acorduri noi în cadrul Conferinţei privind schimbările climatice de la Paris din 2015. El a salutat planurile stabilite de şefii de stat chinez şi american şi angajamentele asumate de cele două părţi pentru promovarea reducerii emisiilor poluante, îndemnând alte ţări ale lumii, mai ales principalele entităţi economice, să dea publicităţii, la rândul lor, înainte de sfârşitul primului trimestru al anului viitor, obiectivele de reducere a emisiilor poluante după 2020.
Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au dat publicităţii o declaraţie comună, tot în aceeaşi zi, salutând acţiunile care vor fi adoptate de China şi SUA după 2020 pentru înfruntarea schimbărilor climatice. Liderii europeni au menţionat că a fost deja aprobat, în octombrie, Cadrul de politici privind clima şi energia pentru 2030 de Consiliul European. Ei au arătat că trebuie menţinută ambiţia de contracarare a schimbărilor climatice în actualul context internaţional şi depuse eforturi mai multe pentru realizarea unui acord aplicabil şi durabil privind schimbările climatice la Conferinţa de la Paris din 2015.
Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, liderul opoziţiei australiene, Bill Shorten, preşedintele Institutului Mondial pentru Resurse, Andrew Steer şi alte personalităţi politice şi cercetători au exprimat păreri pozitive faţă de această declaraţie comună făcută de China şi SUA prvind depunerea eforturilor conjugate pentru înfruntarea schimbărilor climatice.