Noul Guvern polonez condus de Ewa Kopacz a depus jurământul, luni, în prezenţa preşedintelui Bronislaw Komorowski. Printre sarcinile pe care le va avea acest Guvern, Komorowski a citat "pregătirea Poloniei pentru dezbaterea privind consolidarea locului său în Uniunea Europeană", prin aderarea la zona euro. Această aderare, pentru care Varşovia nu a fixat o dată, necesită în special o schimbare a Constituţiei.
Preşedintele polonez a evocat de asemenea, Campionatul Mondial de volei din Polonia, câştigat duminică de echipa poloneză în faţa Braziliei.