Cea de-a treia ediţie a Târgului multinaţional al resurselor vestice din China - 2014 a fost deschis, joi, la Xi'an, capitala provinciei Shaanxi, fiind unul dintre cele mai importante evenimente organizate de guvernul provincial.
În cadrul târgului, împărţit pe patru mari secţiuni: produse electromecanice, înalta şi noua tehnologie, produse agricole şi produse de larg consum, sunt prezentate o paletă variată de produse locale, de la ultimele gadgeturi de comunicare şi monitorizare existente pe piaţă, la maşini şi unelte industriale de măsură, control şi monitorizare, sisteme software, aerospaţiale, mecano şi electro optice medicale, până la fructe, băuturi, tutun, îmbrăcăminte, obiecte de artizanat, dar şi produse necesare în activităţile agricole şi de producţie alimentară.
Organizat la "Xi'an Greenland Pico International Convention & Exhibition Center", alături de câteva sute de expozanţi, prin intermediul Camerei chineze de Comerţ şi Industrie Europa - America, la eveniment participă câteva zeci de invitaţi rezidenţi în China, reprezentanţi ai misiunilor economice de pe lângă Ambasade şi ai companiilor care derulează activităţi în marele stat asiatic.
Târgul multinaţional al resurselor vestice Xi'an - 2014, organizat într-un spaţiu cu suprafaţa totală de 30.000 mp, se desfăşoară în perioada 17 - 19 septembrie, având ca principali organizatori Guvernul provinciei şi Consiliul Chinez pentru promovarea schimburilor Internaţionale.