Subvenţiile la benzină acordate de guvernul indonezian au adus presiuni considerabile bugetului de stat, provocând creşterea continuă a deficitului contului curent şi ca atare, afectând încrederea investitorilor. Preşedintele indonezian, Joko Widodo a afirmat acum o săptămână, într-un interviu acordat televiziunii Metro, că "este pregătit să nu fie popular", arătând că costurile economisite vor fi direcţionate către zona rurală, întreprinderile mici şi mijlocii, ţărani şi pescari.
Cu fiecare ocazie în care liderul dorea să crească preţul la benzină apăreau demonstraţii de anvergură. Joko Widodo precizează că ţinta este dezvoltarea ţării şi bunăstarea poporului, nu popularitatea sa personală.
Preţul la benzină din Indonezia este 6500 rupiah (circa 0,55 dolari americani) pe litru.