Creşterea importului şi exportului Chinei va cunoaşte o relansare vizibilă în a doua jumătate a acestui an, iar obiectivul privind o creştere de aproape 7,5% a comerţului exterior pe întregul an poate fi realizată, a declarat, marţi, la Beijing, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Comerţului, Shen Danyang. Potrivit ultimelor date, în perioada ianuarie-iunie 2014, volumul importului şi exportului Chinei a fost de 12.400 miliarde de yuani, o scădere cu 0,9% comparativ cu perioada similară a anului anterior. Calculat, însă, în dolari, volumul a fost de aproximativ 2.000 miliarde de dolari, o creştere de 1,2%.
În luna iunie, calculat în dolari, volumul importului Chinei a crescut cu 7,2%, iar cel al exportului cu 5,5%, în comparaţie cu perioada similară a anului precedent.
Pentru că politicile adoptate de guvernul chinez pentru menţinerea "creşterii stabile" a comerţului exterior au început să dea rezultate, în paralel cu relansarea cererii pieţei ţărilor dezvoltate din Europa şi America, "creşterea comerţului exterior al Chinei este una reală", a precizat Shen Danyang.