China şi Rusia au semnat, marţi, la Shanghai, o declaraţia comună în care au fost stabilite relaţii multilaterale de parteneriat în cooperarea energetică.
Declaraţia a fost semnată de preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, sosit într-o vizită oficială de stat în China şi pentru a participa la cel de-al 4-lea summit al Conferinţei privind interacţiunea şi măsurile de consolidare a încrederii în Asia.
În document se arată că trebuie promovate relaţiile de parteneriat şi cooperare în domeniul energiei, aprofundate cooperările în domeniu petrolier, pentru a demara cât mai repede livrarea de gaze naturale ruse către China. Totodată, trebuie lărgită cooperarea în domeniul cărbunelui prin exploatarea minelor de cărbune şi studierea posibilităţii de construire a unei centrale electrice în Rusia, cu scopul creşterii exportului de energie electrică către China.
Declaraţia prevede că cele două ţări vor continua să promoveze schimburile comerciale bilaterale, pentru ca valoarea acestora să ajungă la 100 de miliarde USD înainte de 2015 şi la 200 de miliarde, înainte de 2020.
Cele două ţări vor efectua cooperarea în domeniile de valorificare a energiei nucleare în scopuri paşnice, aviaţiei civile, ghidării prin sateliţi, explorării în spaţiul extraatmosferic şi spaţial.