Vietnamul trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru spargerile, jafurile şi incendierile înregistrate, recent, în ţară. China cere părţii vietnameze să-şi asume întreaga răspundere, să facă investigaţii şi să îi sancţioneze pe autori, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din China, Hua Chunying.
Potrivit oficialului chinez, funcţionarii Ambasadei Chinei la Vietnam s-au deplasat în zone îndepărtate din această ţară, pentru a verifica situaţia. Ministerul chinez de Externe a solicitat, de urgenţă, ambasadorului vietnamez în China să facă demersuri serioase şi a cerut părţii vietnameze să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea chinezilor şi a proprietăţilor companiilor şi instituţiilor chineze care se află în Vietnam.