Odată cu clasamentul celor mai mari 20 de metropole ale lumii, în acest an a fost realizată şi un clasament al noilor oraşe emergente cu perspective de dezvoltare. În acest clasament au fost incluse 34 de oraşe cu venituri mijlocii şi mici, dar cu un mare potenţial de dezvoltare în viitori 10-20 ani, fiind evaluate după forţa comercială, resursele umane şi capacitatea de inovaţie. Printre acestea se numără Jakarta, Manila, Addis Ababa, Sao Paulo, New Delhi, Rio de Janeiro, Bogota, Mumbai, Nairobi şi Kuala Lumpur, fiind pentru prima dată când sunt luate în calcul oraşe africane.
Capitala Etiopiei, Addis Ababa, se află între primele trei clasate datorită eforturilor autorităţilor locale pentru reducerea decalajului între venituri, menţinerea transperanţei comerciale şi asistenţei medico-sanitare. Capitala Keniei, Nairobi, a ocupat locul 9, beneficiind de faptul că mai multe companii transnaţionale şi-au stabilit sedii aici. De asemenea, alte trei oraşe de pe continentul african s-au clasat în primele 20 locuri, inclusiv Johannesburg şi Cape Town din Africa de Sud (locurile 13, respectiv 16), şi Tunis (Tunisia) locul 18.