Xiang a informat că, în anul 2013, asigurările agricole au acoperit o suprafaţă de 1,1 miliarde de mu (un hectar = 15 mu) de culturi plantate, o pondere de 45% din suprafaţa însămânţată din întreaga ţară. Din asigurările cu o valoare de 1.400 de miliarde de yuani au fost plătite 20,9 miliarde de yuani drept despăgubiri, de care au beneficiat 33,67 milioane de gospodării ţărăneşti. În urma inundaţiilor de anul trecut din nord-estul ţării, despăgubirile achitate au însumat 3 miliarde 856 milioane de yuani, iar în urma secetei din sudul ţării, două miliarde de yuani.
Despre intenţia companiilor de asigurări cu capital străin de a intra pe piaţa asigurărilor agricole din China, Xiang Junbo a declarat că "adoptă o atitudine pozitivă, de sprijin".