Economia Chinei a crescut, în ultimii 30 de ani, cu aproximativ 10% anual, creând un miracol în istoria lumii. Însă din cauza scăderii avantajelor producţiei tradiţionale, a schimbărilor care au avut loc pe piaţa mondială şi a creşterii presiunii asupra mediului resurselor, ritmul de creştere economică a înregistrat, anul trecut, cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani. Acest fapt a stârnit îngrijorarea investitorilor atât din China, cât şi din străinătate. În raportul de activitate al guvernului, premierul Li Keqiang a spus că "trebuie să căutăm forţa motrice în procesul aprofundării reformei."
Economia Chinei se confruntă, în prezent, cu dificultăţi precum dependenţa prea mare de investiţiile guvernamentale, o creştere economică bazată numai pe creşterea exportului, bulele imobiliare, riscurile datoriilor locale, o supracapacitate a producţiei şi altele. Toate acestea ameninţă dezvoltarea sănătoasă a economiei chineze. Astfel, mulţi deputaţi ai forului legislativ suprem din China au spus că prin aprofundarea reformei, ajustarea pieţei şi dezvoltarea mediului privat, economia Chinei ar putea menţine, în perioada următoare, un ritm de creştere de 7%-8%.
În cursul acestui an, accelerarea reformei administrative, a înregistrării afacerilor industriale şi comericale, a sistemului financiar şi de impozitare, a sistemului bancar şi a întreprinderilor de stat sunt absolut necesare. De altfel, începând de anul trecut, Consiliul de Stat a anulat şi descentralizat 416 drepturi de autorizare şi aprobare administrativă.
Deputat în forul suprem consultativ din privincia Hainan, Chi Fulin a spus că, anul trecut, numărul firmelor noi înregistrate în China a crescut cu 27,6%,iar ponderea investiţiilor private cu 63% comparativ cu anul precedent, potrivit datelor furnizate de autorităţile chineze. Putem spune că miracolul dezvoltării economiei Chinei a intrat în etapa a doua, cea a creşterii calitative şi eficiente, a subliniat el.