Gao Hucheng a prezentat patru propuneri pentru intensificarea acestor relaţii: 1.În paralel cu promovarea cooperării în domeniile tradiţionale, să fie impulsionate eforturile în dezvoltarea de schimburi în domeniile economisirii energiei şi protecţiei mediului, alimentelor agricole şi medico-sanitar 2. Cele două părţi să se opună protecţionismului comercial 3. Promovarea reciprocă a investiţiilor şi a cooperării în sectorul industrial 4. Întărirea colaborării locale şi intensificarea dezvoltării raporturilor bilaterale economice şi comerciale.
La rândul său, Nicole Bricq a declarat că salută companiile chineze care doresc să investească în Franţa şi că cele franceze vor fi încurajate să investească în China. Prin cooperarea investiţională în obiective industriale mari pot fi realizate relaţii economice şi comerciale francezo-chineze mai echilibrate.