Managerii companiilor din diferite ţări au încredere în perspectivele de creştere a economiei mondiale, însă manifestă prudenţă faţă de perspectivele afacerilor proprii, arată un sondaj realizat de Price Waterhouse Coopers (PWC).
Acesta a fost făcut cu ocazia apropiatei reuniuni anuale a Forumului economic de la Davos. Experţii au chestionat 1.344 de ceo din lume. 44% dintre aceştia sunt încrezători în refacerea economiei mondiale în următorul an. Majoritatea celor chestionaţi consideră că problemele de supraveghere şi control excesiv şi datoriile guvernelor ar putea ameninţa perspectivele dezvoltării companiior. De asemenea, încetinirea creşterii unor entităţi economice emergente este îngrijorătoare.
Managerii chestionaţi cred că progresele tehnologice, schimbările demografice şi cele de putere economică la nivel mondial sunt trei tendinţe importante. Interacţiunea dintre acestea va aduce, în următorii cinci ani, oportunităţi şi provocări uriaşe companiilor.