Potrivit documentului, piaţa noului tip de asigurări de sănătate a fost deschisă de la 1 octombrie 2013, cetăţenii americani putând efectua înregistrări şi semna contracte de servicii medicale pe pieţele online sau prin telefon. Americanilor li se cere să cumpere asigurări de sănătate nu mai târziu de 31 martie 2014, altfel riscă să fie amendaţi.
Potrivit unui sondaj realizat de CNN, reforma sistemului de sănătate promovată de Obama înregistrează cea mai scăzută popularitate. Doar 35% dintre cei chestionaţi sprijină această reformă, cu cinci procente mai puţin faţă de nivelul înregistrat la sfârşitul lunii noiembrie. De asemenea, 62% dintre cei chestionaţi se opun reformei, cu 4% mai mult decât la studiul anterior.
Potrivit unui sondaj realizat de New York Times, aproape două treimi dintre republicani doresc abrogarea legii reformei medicale promovată de Obama, ceea ce înseamnă că dacă Partidul Democrat va pierde alegerile pentru Congres, programate anul viitor, iar Partidul Republican va prelua control în cele două camere, noua lege a reformei sistemului de sănătate ar putea fi anulată.


][











