Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat că va semna decretul de graţiere a fostului magnat al petrolului, Mihail Hodorkovski, încarcerat de peste zece ani.
Putin a declarat la 19 decembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, că Hodorkovski nu a cerut să fie graţiat, decât cu foarte puţin timp în urmă, precizând în cerere că mama lui este grav bolnavă. Liderul rus a precizat că magnatul a ispăşit, deja, o pedeapsă severă. Ţinând cont de faptul că motivele cererii de graţiere au la bază chestiuni umanitare, decretul de graţiere poate fi semnat în curând.
Decizia preşedintelui a fost salutată de politicienii ruşi. Preşedintele Partidului Comunist Rus, Genady Andreievici Zyuganov, consideră că decizia lui Putin are caracter umanitar. Ministrul adjunct al Dezvoltării Economice din Rusia, Andrei Klepach, a spus că graţierea lui Hodorkovski reflectă îmbunătăţirea mediului de investiţii din Rusia.
În vârstă de 50 de ani, Mihail Hodorkovski, considerat o vreme cel mai bogat şi mai influent om din Rusia, a fost arestat în 2003 şi condamnat în 2005, la opt ani de închisoare într-un dosar de "escrocherie şi fraudă fiscală". Pedeapsa i-a fost majorată la 14 ani, în urma celui de-al doilea proces, în 2010, pentru "furt de petrol şi spălare de bani", cu un prejudiciu de 23,5 miliarde de dolari.