Vicepreşedintele Chinei, Li Yuanchao, s-a întâlnit, luni, la Beijing, cu ministrul egiptean de Externe, Nabil Fahmi.
Li Yuanchao a spus că relaţiile diplomatice stabilite între cele două ţări acum 50 de ani s-au dezvoltat sănătos şi stabil. China respectă calea politică aleasă de poporul egiptean şi drumul său de dezvoltare. De asemenea, China acordă o mare importanţă dezvoltării parteneriatelor strategice chino-egiptene, extinderii cooperării şi dezvoltării prieteniei dintre cele două popoare, a mai spus Li Yuanchao.
Nabil Fahmi a declarat, la rândul său, că dezvoltarea relaţiilor cu China este o alegere strategică a Egiptului. Ţara sa speră să consolideze legăturile şi să aprofundeze schimburile şi cooperarea în diferite domenii cu China.