Banca Asiatică de Dezvoltare a dat publicităţii miercuri un raport, în care a ridicat estimarea de creştere a economiei chineze pe acest an de la 7,6% la 7,7%, iar cea pentru anul viitor de la 7,4% la 7,5%.
Potrivit raportului, creşterea economiei chineze din acest an şi din anul viitor va beneficia de creşterea investiţiilor în infrastructură. Măsurile de reformă lansate la cea de-a treia plenară a celui de-al 18-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez vor avea influenţă pozitivă asupra consumului intern şi investiţiilor din anul viitor, motiv pentru care economia chineză va avea o dezvoltare mai bună decât cea estimată, realizând un ritm de creştere de 7,5%.
Raportul mai arată că, deşi mediul economic internaţional rămâne sensibil, economia Asiei de Est va cunoaşte o creştere între 0,1 % şi 6,7% în acest an şi în anul viitor, datorită în principal impulsionării date în zonă de dezvoltarea economiei chineze.