S-au semnat până acum 12 acorduri de liber comerţ cu ASEAN, Singapore, Pakistan, Noua Zeelanda, Chile, Peru, Costa Rica, Islanda şi Elveţia, fiind incluse în cadrul acestora şi relaţiile comerciale între partea continentală a Chinei şi Hong Kong şi Macao, şi realizarea cadrului de cooperare economică între cele două maluri ale Strâmtorii Taiwan.
În plus, în ţara noastră au fost finalizate studiile privind dezvoltarea comerţului regional cu India, dar şi cele privind fezabilitatea dezvoltării de zone comune de liber comerţ cu Columbia şi Sri Lanka.