La deschiderea celei de-a treia plenare a celui de-al 18-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez, mass media de peste hotare consideră în general că la această şedinţă convocată într-o etapă importantă a procesului de reformă şi de deschidere, vor fi adoptate hotărârile însemnate privind aprofundarea reformei în toate domeniile şi promovarea dezvoltării durabile şi stabile a economiei.
Financial Times din Marea Britanie relatează că conferinţa va da un semnal de înaintare a Chinei în direcţia justă, arătând că economia chineză va adopta nou mod de dezvoltare durabilă plasând accentul pe consum şi renovare.
Reuters informează că reforma şi deschiderea de mai bine de 30 de ani au ajutat China să devină a doua entitate economică din lume, dar contradicţiile la nivel profund au apărut în acelaşi timp. Pentru rezolvarea problemelor ar fi găsit răspunsul la această conferinţă.
Associated Press din SUA relatează că deschiderea zonei comerciale libere la Shanghai şi alte măsuri de reformă luate de noua echipă de conducere chineză, au drept scop descentralizarea spre piaţă.