Comisia Europeană (CE) a redus estimările de creştere economică a Spaniei pentru anul 2014, cu 0,4- 0,5%, lansând avertismente cu privire la ponderea deficitului financiar public în Produsul Intern Brut.
În raportul CE se arată că ajutorul financiar va face ca proporţia deficitului public în PIB-ul Spaniei să ajungă, în acest an, la 6,8%, cifră estimată să scadă până la 5,9% în 2014. Totuşi, în anul 2015 se va reveni la 6,6%.
Şomajul reprezintă cea mai mare problemă a Spaniei. Statisticile arată că numărul şomerilor, în luna octombrie, a fost de 4,81 milioane, în creştere cu 1,84% faţă de luna anterioară. CE prognozează că rata şomajului în Spania se va menţine la peste 25%, în următori doi ani.