Preşedintele american, Barack Obama, a avut miercuri la Casa Albă o întâlnire cu premierul pakistanez, Nawaz Sharif, aflat în vizită în SUA. Cei doi au efectuat un schimb de opinii privind constituirea relaţiilor bilaterale bazate pe încrederea şi respectul reciproc şi o serie de probleme regionale fierbinte.
În declaraţia comună dată publicităţii după întâlnire, cele două părţi s-au angajat să intensifice cooperarea în problemele securităţii care au determinat încordarea raporturilor bilaterale, sublinind că relaţiile bilaterale de parteneriat sunt foarte importante pentru securitatea regională şi mondială.
În ce priveşte problema avioanelor fără pilot americane, premierul pakistanez a afirmat că SUA trebuie să înceteze atacurile cu avioane fără pilot. Însă cererea nu a primit răspunsul din partea lui Obama. Şeful statului american a relevat că relaţiile dintre SUA şi Pakistan au fost cu adevărat încordate, însă cele două ţări vor acţiona împreună pentru promovarea raporturilor bilaterale bazate de respectul mutual. Acţiunile Pakistanului în problemele de impulsionare a creşterii economiei, securitate regională, combatere a terorismului pe planul global şi alte probleme privesc interesele ambelor părţi.
În plus, cei doi lideri au mai promis să sprijine procesul de pace şi reconciliere din Afganistan, solicitând forţelor talibanilor să participe activ la acest proces politic şi să aibă dialog cu guvernul de la Kabul.