Preşedintele Croaţiei, Ivo Josipovic, a efectuat miercuri o vizită oficială în Serbia, unde a avut o convorbire cu liderul sârb. Aceasta este prima vizită oficială a unui preşedinte croat în Serbia, după proclamarea independenţei Croaţiei în 1991. Presa sârbă consideră că vizita deschide un nou capitol în relaţiile dintre cele două ţări.
Preşedintele sîrb,Tomislav Nikolic, a afirmat în urma convorbirilor avute cu omologul său croat, că amândoi preşedinţii sprijină eforturile guvernelor ţărilor lor, acţionează pentru rezvolvarea problemelor nesoluţionate şi pentru stimularea colaborării economice bilaterale. Serbia a depus eforturi susţinute în favoarea îmbunătăţii relaţiilor bilaterale pentru a proteja interesele sârbilor din Croaţia.
La rîndul său, Ivo Josipovic, a declarat că s-a dezvoltat considerabil colaborarea în diverse domenii, între cele două ţări, fapt ce dovedeşte că relaţiile croato-sârbe se pot îmbunătăţi. Preşedintele croat a subliniat că mai există probleme nerezolvate între cele două ţări, una dintre priorităţi fiind clarificarea problemei populaţiei date dispărută.
De menţionat că din anii 90, de la declanşarea războiului civil între aceste două ţări ale fostei Republici Iugoslavia, relaţiile au rămas tensionate. Din februarie 2010, de când Ivo Josipovic a preluat funcţia de preşedinte al Croaţiei, liderii celor două ţări au avut mai multe întâlniri pentru rezvolvarea problemelor rămase suspendate şi realizarea păcii regionale.