Misiunea ONU însărcinată să ancheteze acuzaţiile de utilizare a armelor chimice in Siria, condusă de Ake Sellstrom, revine miercuri în Siria, pentru continuarea investigaţiilor, a anunţat, marţi, biroul purtătorului de cuvânt al secretarului general al ONU.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii, Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) nu a comunicat informaţiile privind stocurile de arme chimice din Siria, grupului de inspectori ONU. OIAC este cea care îşi va asuma responsabilitatea de a investiga utilizarea armelor chimice în Siria şi de a le distruge. Inspectorii ONU se ocupă doar cu anchetarea acuzaţiilor de folosire a armelor chimice în Siria.
De altfel, ei au predat în 16 septembrie un raport în care confirmă utilizarea de arme chimice de Siria, însă nu au menţionat care parte din conflict le-a folosit. ONU a anunţat că grupul se va întoarce în Siria pentru finalizarea anchetei.