Preşedintele chinez, Xi Jinping, a rostit sâmbătă la Universitatea Nazarbayev, Kazahstan, un discurs "Dezvoltarea prieteniei între popoare şi crearea împreună a unui viitor frumos", în care a prezentat politicile guvernului chinez faţă de ţările din Asia Centrală.
Şeful statului chinez s-a pronunţat pentru menţinerea prieteniei tradiţionale dintre China şi ţările din Asia Centrală pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale, arătând că China respectă drumul de dezvoltare şi politicile interne şi externe alese de către popoarele din aceste ţări şi nu se va interveni în afacerile interne ale ţărilor vecine, nici nu va urmări statutul de conducere a regiunii. Cele două părţi trebuie să se sprijine reciproc în problemele fundamentale privind suveranitatea naţională, integrarea teritorială şi menţinerea stabilităţii situaţiei şi să întărească cooperarea în combaterea terorismului, scizionismului, traficului de stupefiante şi infracţiunilor organizate de peste hotare. Trebuie intensificate colaborările regionale în cadrul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai pentru realizarea intereselor comune şi avantajului reciproc.
Preşedintele Xi a propus ca ţările din regiune să formeze în comun "o zonă economică de-a lungul Drumului Mătăsii" pentru intensificarea contactelor comerciale dintre statele Euro-Asia. De asemenea, Xi Jinping speră ca tineri chinezi şi kazahi să-şi consacre tinereţea şi aptitudinile pentru aprofundarea prieteniei tradiţionale dintre cele două ţări.
Preşedintele kazah, Nursultan Nazarbayev, şi-a exprimat mulţumirea faţă de sprijinul şi ajutorarea acordate de către autorităţile chineze, dorind să depună efort comun împreuna cu partea chineză pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi înfiinţarea unui nou drum al Mătăsii pentru stimularea comerţului regional.