Potrivit celui mai recent raport dat publicităţii de un institut german de cercetare în domeniul turismului, 106 milioane de chinezi vor călători în străinătate în perioada 1 iulie 2013 - 30 iunie 2014. Suma totală a cheltuielilor de deplasare a acestora va ajunge la 129 miliarde dolari.
Numărul turiştilor chinezi ajunşi în străinătate anul trecut a fost de 83 milioane, potrivit statisticilor. Aceştia au cheltuit cu ieşirea peste hotare, un total de 102 miliarde dolari, o creştere de 40% faţă de anul precedent. Potrivit însă estimărilor specialiştilor, suma totală a cheltuielilor efectuate de turiştii chinezi în străinătate în perioada 1 iulie 2013 - 30 iunie 2014 va cunoaşte o creştere de doar aproximativ 17%. Specialiştii consideră că noile măsuri adoptate de guvernul chinez de stopare a risipei vor afecta creşterea cheltuielilor turiştilor chinezi, mai ales pe cele ale celor care se deplasează pe banii statului în străinătate. Pe de altă parte, din ce în ce mai mulţi cetăţeni chinezi obişnuiţi, fără venituri substanţiale, au început să călătorească în străinătate. Aceştia nu vor cheltui atât de mult ca cei bogaţi pe cumpărături din magazinele de lux din străinătate.