Din punctul de vedere al specialităţii, au revenit în număr mare absolvenţii de management, de studii economice, industriale şi tehnice, reprezentând peste 80% din totalul celor întorşi în ţară. Majoritatea au făcut studii în străinătate pe un interval mediu de 1,9 ani. Dintre aceştia, majoritatea deţinătorilor de master îşi găsesc în timp un contract de angajare, însă cei care au obţinut titlul de doctor găsesc imediat loc de muncă în institute de învăţământ superior sau guvernamentale.